"Și când treceau prin cetăți, învățau să păzească învățăturile rânduite de apostoli" - Faptele Apostolilor

Frați Creștini,

Acest verset se referă la Sfântul Apostol Pavel și la ucenicul său Timotei care călătoreau din oraș în oraș predicând învățătura Domnului și a Sfinților Apostoli.

Ne imaginăm și parcă vedem aievea cu ochii minții noastre cum doi creștini proveniți din rândul iudeilor, Pavel și Timotei fiind iudei de obârșie, străbăteau prin colb și căldură sate și orașe pentru a răspândi în toată lumea cunoscută a vremii Cuvântul lui Dumnezeu. Acest aspect implica un efort fizic major având în vedere mijloacele primitive de deplasare. Vă vorbeam duminica trecută, referitor la Pilda Samarineanului milostiv, cum acesta a descălecat de pe asinul său pentru a face loc omului zdrobit în urma jefuirii, sau ne ducem cu mintea la asinul cu care Domnul Iisus și-a făcut ultima intrare în Ierusalim. Toate acestea aveau un nivel de implicare fizică și un consum energetic extrem de mare.

Nu era nici măcar ca în vremurile lui Horea care a călătorit de multe ori din Munții Apuseni până la Viena pentru a găsi îngăduință la Împăratul Iosif al doilea, fiul Împărătesei Maria Tereza, împotriva constrângerilor feudale împotriva iobagilor români din Transilvania. Aceasta se întâmpla în anul 1784 și nu întâmplător fac această paralelă ci pentru a ne aduce aminte de istoria poporului român. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan s-a întâmplat acum 234 de ani, chiar în aceste zile, ea izbucnind la data de 1 Noiembrie 1784 și fiind înăbușită prin trădarea celor trei martiri ai neamului nostru și uciderea prin zdrobirea cu roata a primilor doi și spânzurarea omului cu demnitate de a nu muri de mâna liftelor străine, adică a lui Crișan.

Călătoria lui Horea la Viena avea loc cu trăsuri trase de cai, sau uneori călare, pentru a nu atrage atenția iobagilor. Iată deci că dacă în secolul al XVIII-lea călătoria era un pic mai avansată, Sfânta Scriptură s-a propovăduit mult mai agale, adică cu mai multă dificultate, mijloacele de transport fiind aproape inexistente. Cu toate acestea apostolii au trudit pentru a împlini cuvântul Domnului de a propovădui Cuvântul Evangheliei la toate neamurile.

Astăzi, în secolul al XXI-lea, comoditatea oamenilor a devenit uimitoare. Tehnologia acestui secol contribuie mult la această stare de comoditate a noastră, ne-am obișnuit să avem totul aproape instant. Un lucru pe care ni-l dorim este la un click distanță de a-l obține livrat la ușa noastră a doua zi fără măcar a ne mai obosi să îl căutăm în magazin, o cafea o putem obține chiar fără a mai coborî din mașină, o tranzacție la bancă se face la fel de simplu dacă dorim ...

Frați Creștini,

Când mutăm atenția noastră la lucrurile duhovnicești, factorul comodității noastre trebuie să dispară. Participarea la Sfânta Liturghie nu are o formulă magică, instantanee. Știm că trebuie să ne deplasăm la Biserică și să participăm fizic la Sfânta Liturghie. Totuși și Biserica s-a adaptat la tehnologia acestui secol, majoritatea bisericilor având pagini media și sociale încercând să fie astfel într-o legătură strânsă cu enoriașii.

Biserica noastră folosește din plin tehnologia. Duminica trecută, în premieră, am avut invitat pe Părintele Profesor Sorin Adrian Mihalache, un arhicunoscut conferențiar în ortodoxia românească și un om cu o vastă cultură teologică și științifică, care ne-a vorbit prin videoconferință despre "Impactul publicității și reclamelor asupra vieții duhovnicești ", părintele având o educație profesională în Psihologie și în funcționalitatea creierului uman.

Timp de două ceasuri, atenția celor prezenți a fost 100% captivată de înțelepciunea și profesionalismul cu care părintele Mihalache a abordat acest subiect. A făcut referire la funcțiile noastre cognitive atunci când vedem un panou cu reclame pe marginea drumului, atunci când urmărim un film care este întrerupt pentru reclame, atunci când urmărim în exces doar știri negative, și multe alte lucruri valide și ajutătoare nouă, în mod special celor ce au o dependență de media și au dificultate de a pune stavilă acesteia și a trăi o viață creștină de calitate.

Doresc să mulțumesc președintelui AROY (organizația de tineret American Romanian Orthodox Youth) domnului Doru Sandor care a mijlocit această întâlnire duhovnicească unică pentru comunitatea noastră.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne mai lasă în mijlocul poporului nostru și astfel de oameni precum Părintele Mihalache, care deși pare destul de tânăr are atât de multă înțelepciune și reprezintă o adevărată valoare demnă de urmat pentru poporul nostru care nu prea mai știe ce caută și ce așteaptă. Pentru a încheia cu un citat din videoconferința părintelui referitor la așteptările noastre:

"Noi nu mai așteptăm ce auzim la Sfânta Liturghie în Crez, adică învierea morților și viața veșnică, noi așteptăm alegerile sau o mărire de salariu".

În câteva săptămâni vom avea în mijlocul nostru pe un alt stâlp de nădejde al ortodoxiei românești contemporane, pe Părintele Stelian Tofană, Preot profesor la Facultatea de Teologie din Cluj Napoca. Dați-vă interesul să participați la aceste conferințe frații mei, sunt dar de la Dumnezeu acești oameni înzestrați cu darul vorbirii și cu minți profunde. Toate aceste conferințe au scopul de a completa și aprofunda ceea ce preotul dumneavoastră vă învață în fiecare duminică. Pavel mergea adesea la Timotei, care ajunsese Episcop, pentru a-l întări și încuraja în slujire.

Vă binecuvântez și vă port în rugăciunile mele.

Părintele Paroh George Acsente.

ReflecțiiFlorian Ion