Săptămâna Albă

„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin” - Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sau Rugăciunea Postului Mare

Frați Creștini,

Conform rânduielii bisericești, Luni 8 Martie a început „Săptămâna Albă” adică suntem în săptămâna în care nu mai consumăm carne, în schimb consumăm ouă, brânză și lapte.

Săptămâna Albă, sau a brânzei, este un preambul al Postului Mare care va începe Luni 15 Martie. Menirea acestei săptămâni, așezată înaintea începutului Postului, este în primul rând pentru a ne obișnui gradual organismul cu un regim alimentar slăbit în calorii prin eliminarea cărnii și a-l pregăti pentru cele șapte săptămâni de Post aspru și în al doilea rând pentru a ne aduce aminte de starea paradisiacă a omului, adică de existența și modul de viață a protopărinților Adam și Eva în Rai, unde nu consumau carne fiind sub un regim vegetarian. Facerea 2:9.

0310 Efrem Sirul.jpg

Tot în această Săptămână Albă, exact de astăzi Miercuri 9 Martie, Biserica introduce Rugăciunea Postului Mare, a Sfântului Efrem Sirul, ce se va rosti în cadrul slujbelor bisericești dar în mod special trebuie introdusă în canonul nostru de rugăciune particulară. Intenționat am prezentat-o în primele rânduri și vă îndemn ca un păstor de suflete să o transcrieți sau să o imprimați și înmânați o copie și celor din casa dumneavoastră pentru a o rosti în fiecare seară. Dacă suntem atenți la conținut, observăm profunzimea acestei rugăciuni pe care o vom auzi rostindu-se în mijlocul bisericii săptămâna viitoare la Deniile de seară, însoțită de un ritual aparte de metanii.

Săptămâna aceasta suntem îndemnați de Biserică să ne acordăm mintea cu inima, ajutați fiind de ușurarea trupului prin renunțarea la carne și prin amplificarea rugăciunii, ca mai apoi începând de Luni fiecare să acordăm cea mai serioasă atenție perioadei următoare de șase săptămâni de Post, plus Săptămâna Mare. Postului Paștelui i se mai spune „Mare” nu doar pentru lungimea sa ci și pentru că este cel mai sobru Post deoarece ne conduce spre Patimile și Învierea Domnului. Din aceasta cauză nu vom observa atâtea dezlegări la Pește precum în Postul Crăciunului care este un Post al bucuriei.

Ne aflăm deja la mijlocul Săptămânii Albe, majoritatea dintre noi am știut scopul și semnificația acestei săptămâni, în schimb dacă vreun frate nu a știut despre restricțiile alimentare și Rugăciunea Postului Mare, nu este târziu ca de mâine dimineață fiecare să se trezească conștient că trebuie să se pregătească pentru începutul oficial al Postului Mare. Să nu ducem în derizoriu expresia peiorica împământenită între creștini ca „Nu este păcat ce intra în gură, ci ce iese”. Fiecare trebuie să fie responsabil și să postească după propriile puteri. Dezlegările la alimentații speciale pe principii de sănătate se dau și se primesc doar de către preoți și, Slavă lui Dumnezeu, preoții sunt extrem de înțelegători cu condițiile medicale ale enoriașilor.

Dumnezeu să ne binecuvânteze cu un Post cu cât mai puține ispite și cu multitudine de fapte bune.

Vă invit cu drag și stăruință pe fiecare să participați la Deniile de seară începând de Luni și până Joi în Biserica noastră. Pentru cei cu putere de concentrare sporită, veți asculta citindu-se cele mai profunde texte liturgice ce compun Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Deniile vor începe la ora 6PM și durează aproximativ 1.5 ore.

Părintele George.

ReflecțiiFlorian Ion