Data Paștelui

Frați Creștini,

Practica creștină a ortodoxului din diaspora este în multe nuanțe diferită de cea a ortodoxului din patria mamă. Una dintre principalele diferențe este faptul că noi cei din diaspora nu de puține ori suntem expuși să ne rugăm și să săvârșim Sfânta Liturghie lângă un frate sau o soră creștină de credință catolică sau chiar protestantă. Pe unii îi cunoaștem și știm apartenența acestora altui cult creștin, pe alții îi cunoaște doar preotul. Pentru mulți dintre dumneavoastră poate fi un lucru inhibant acest aspect, știind că în România nu prea ne amestecam unii cu alții - fiecare avea Biserica lui și știam unde ne îndreptăm pașii la ceas de Liturghie.

Duminica aceasta am avut alături în Biserica noastră trei astfel de cazuri și din respect și bună practică am făcut o referire fără a mă abate de la normele ortodoxiei, binecuvântându-i pe aceștia și dorindu-le o Săptămână a Patimilor cu spor duhovnicesc. Știm că Bisericile Catolică și Protestantă își sărbătoresc Paștile Duminica aceasta pe 4 Aprilie.

Aș dori în câteva rânduri să aduc un pic de lămurire asupra acestui lucru. Unii poate aveți deja cunoștință de ce există de obicei o săptămână diferență între Paștile Catolic și cel Ortodox. Anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de lămurirea acestei ambiguități ținând cont că cea mai mare sărbătoare a creștinilor se sărbătorește la aproape o lună diferență.

Calcularea datei Paștelui Creștin a fost stabilită încă de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde Sfinții Părinți au hotărât: „Sărbătoarea Învierii Domnului va fi în prima zi de Duminică, după lună plină după echinocțiul de Primăvară”. Am vorbit acum două săptămâni în Buletinul Parohial despre echinocțiul de Primăvară, este just că niciodată Paștile nu poate fi sărbătorit înaintea zilei de 21 Martie. În schimb vedem că mai este condiționat de încă două aspecte: trebuie să fie în zi de Duminică (Ziua Învierii Domnului) și să fie după prima noapte cu Lună plină de după ziua de 21 Martie. Mai există totuși o singură excepție la această regulă, și anume dacă se suprapune cu Paștile evreiesc, Paștile creștin se mută în Duminica următoare.

Totuși ne întrebăm dacă există aceste reguli de calcul atât de clare, de ce Paștile Creștin se sărbătorește aproape în fiecare an la date diferite? Răspunsul este că în practica bisericească există două calendare: cel Iulian și cel Gregorian.

Calendarul Iulian a fost introdus de către Iulius Cezar cu aproape 50 de ani înainte de Hristos, ca o necesitate a ajustării anului calendaristic cu anul tropic. Calendarul Iulian conținea 365 de zile împărțite în 12 luni, adăugându-se la fiecare 4 ani un an bisect. Iulius Cezar a înlocuit cu acest calendar un calendar Roman cu mult mai multe confuzii, chiar dacă și acest nou calendar avea o imperfecțiune de care erau conștienți, fără a i se acorda o atenție prea mare, și anume anul calendaristic era mai scurt cu 11 minute decât anul cosmic, ceea ce ducea ca la fiecare 128 de ani să se acumuleze o zi.

0331 1.jpg

Consultându-se cu savanți în astronomie, Papa Grigore al XIII-lea al Romei face o reformă a calendarului în anul 1582 (peste 500 de ani de la marea schismă) și decretează noul calendar gregorian pe care îl cunoaștem până astăzi, acest calendar fiind abordat doar de Bisericile Catolică și Protestantă.

Bisericile Ortodoxe naționale au rămas fidele calendarului Iulian până în anul 1923, când la Constantinopol, reuniți într-o conferință pan-ortodoxă și conștienți de eroarea astronomică a calendarului, îl revizuiesc. Din nou, multe dintre Bisericile Ortodoxe naționale acceptă și implementează Calendarul Iulian revizuit, printre care și Biserica Ortodoxă Română, pe când alte Biserici naționale, cum ar fi Biserica Ortodoxă Rusă, refuză acest calcul logic, considerându-l erezie.

Totuși, pentru a nu cădea în ridicol ca o Biserică de aceeași confesiune să sărbătorească Paștile la două date diferite, s-a hotărât ca întreaga ortodoxie să continue să sărbătorească Paștile după calendarul vechi Iulian până când ultima Biserică Ortodoxă națională va accepta și introduce în cult calendarul Iulian revizuit în 1923.

Astfel s-a ajuns ca majoritatea bisericilor ortodoxe, printre care și Biserica Ortodoxă Română, să sărbătorească Nașterea Domnului pe 25 Decembrie, odată cu Biserica Catolică, și Paștile după calendarul vechi Iulian. Știu, și mie mi se pare o zăpăceală acest lucru dar așa este în ortodoxie, se face ascultare până când Dumnezeu ne va lumina mintea tuturor asupra problemei calendarului.

Din punctul meu de vedere este vorba despre orgolii. Calendarul Iulian revizuit în 1923 este un calendar identic cu calendarul Gregorian, în schimb... de ce să se numească Gregorian când se poate numi Iulian? Doamne, luminează-ne!

În concluzie, dorim tuturor celor ce-și sărbătoresc Paștile duminica aceasta ca Sfânta Înviere a Domnului să îi bucure și să le lumineze calea. Nouă celor care încă ne ostenim cu postul, un Post ușor și fără de ispite.

A consemnat Părintele George Acsente.

ReflecțiiFlorian Ion