Despre Taina Spovedaniei

Iara-mă părinte căci am păcătuit!

Postul ne învață este că avem nevoie de spovedanie.

Cumva greșit, creștinii asociază spovedania cu Postul. Nu este condiționată una de alta, la spovedanie venim ori de câte ori avem sufletul încărcat și împovărat de fapte sau vorbe ce ne fac să ne mustre conștiință. Fie că suntem în Post sau intre Posturi, dacă ceva ne apasă sufletul mergem la preot să ne spovedim.

Mai sunt doar trei săptămâni până la Paști, tu te-ai spovedit?

Stiu că oricine se simte foarte vulnerabil să-și descarce sufletul în fața unei alte ființe umane care este preotul, aceasta ia ceva curaj dar ne eliberează de o grea sarcină sufletească.

Preotul este legat prin jurământ să țînă în taina orice aude în discuția spovedaniei și așa rămâne, doar între penitent, preot și Dumnezeu.

Din Taina Spovedaniei învățăm că există speranță, există viitor pentru păcătoși și aceasta ar trebui să ne aducă foarte multă eliberare de anxietăți și depresii.

Cu toții greșim dar prin spovedanie și rugăciunea de iertare/absoluție știm că totul se iartă și avem posibilitatea de a deveni din nou oameni liberi și eliberați de robia păcatului.

Spovedania trebuie făcută în cel mai sincer mod, fară a blama pe nimeni, așa cum a făcut-o Adam și Eva acuzându-se unul pe altul după căderea în păcat. Ne asumăm și ne prezentăm că singurii vinovați și responsabili de fărădelegile noastre și atunci suntem cei mai câștigați.

Nimeni nu trebuie să se considered fară de păcat.

“ Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. .Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi.Epistola întăi a Sf. Ioan 1:8-10

Ce trebuie să știm despre spovedanie?

Pregatindu-vă pentru Taina Spovedaniei, dacă nu ați făcut-o deja, sunt câteva lucruri esențiale de învățat și de reținut despre acest sacrament al credinței noastre creștin ortodoxe.

Mai întăi de toate, noi cei ce trăim în diaspora suntem mult mai des încercați în cunoștințe de credință decât atunci când trăiam în patria mamă unde majoritatea erau de dreapta credință ortodoxă.

Aici fiind înconjurați de fel și fel de dominațiuni, ni se spune adesea că spovedania nu ar avea temei scripturistic, adică nu ar fi scris în Biblie despre spovedanie.

Răspunsul corect este că spovedania este biblică, în capitol 2 de la Evanghelia lui Marcu citim despre un dialog între Iisus și un paralitic căruia Domnul îi spune "Fiule, iertate iți sunt păcatele tale". Marcu 2:5

Mai apoi Iisus dă putere Sfinților Apostoli și aceștia la rândul lor oferă aceiași putere episcopilor și preoților de a lega și dezlega păcatele oamenilor, și această putere prin succesiune apostolică s-a transmis din generație în generație până astăzi.

" Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” Ioan 20,22-23.

Acestea sunt referințe biblice ce ne arată că spovedania este din Biblie.

Un alt aspect de reținut este că spovedania se petrece în Biserică de peste 1900 de ani.

Singura modificate fiind că în primele veacuri spovedania era făcută public, în fața congregației, spre deosebire de acum când este săvârșită individual, doar în fața lui Dumnezeu și a preotului duhovnic ca martor.

Trecandu-se la spovedania individuală, duhovnicul are obligația să păstreze totul în secret, preotul care face altfel poate fi caterisit de către episcop și depus din rangul preoției. Citiți Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor pentru o aprofundare mai complexă .

Postul este doar sezonul, Spovedania este soluția iertării păcatelor noastre.

Doresc să vă reaminitesc că Taina Pocăinței/Spovedania, este pentru absolut toată lumea. Nu contează cât de des sau de rar participi la Sfânta Liturghie, fiecare creștin ortodox trebuie să se spovedească de cel puțin odată pe an.

Același lucru îl fac episcopii, preoții, diaconii, călugării, călugăritele, și majoritatea laicilor. Din această cauză te indemn și pe tine frate creștine să o faci, fară reținere și teamă, doar cu credința căci păcatele spovedite în fața lui Dumnezeu vor fi pe veci iertate și aici pe pământ și în Împărăția lui Dumnezeu.

În Taina Spovedaniei nu lucrează omul ci Dumnezeu prin Har se manifestă și iartă păcatele. Preotul nu simte vre-o energie aparte când dezleagă prin rugăciunea de dezlegare, însă simte o stare de bucurie dezlegând, văzând pe creștin eliberat de păcate.

Nu uitați căci Spovedania nu este desemnată doar pentru câțiva ci pentru marea masă a creștinilor începând de la vârstă adolescenței unde logic începe cumularea de păcate, până la ultima suflare de pe patul de moarte.

Din fericire avem posibitatea prin Spovedanie să ne eliberăm sufletul, avem posibilitatea de a fi iertați. Nu în ultimul rand, prin Spovedanie se pot îndreptă multe conflicte sociale.

S-a întâmplat înainte de a fi instaurat în lume un sistem juridic, se întâmplă și astăzi deseori în paralel cu legislația judiciară. De fapt așa ne învață Biblia să căutam să ne împacăm unii cu alții pe calea bisericii mai înainte de a acționa pe cineva în judecată.

"De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, că din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş." Matei 18:15-17

Pr. George Acsente

ReflecțiiDiana Acsente