Fiecare este important

Degetele cel mic şi cel mare se luară odată la ceartă. Degetul cel mare spuse: "Degetele mici nu sunt bune la nimic". "N-ai voie să spui acest lucru, îi răspunse degetul mic, şi eu sunt valoros". "Iată, eu pot să mă îndoi mai uşor decât tine!". Şi aşa continuă cearta. În principiu, toate degetele erau mulţumite de faptul că ele erau degete, dar priveau cu gelozie către ochi. "Noi, spuseră degetele, trebuie să muncim din greu: să apucăm, să prindem, să ţinem... Ochii, care sunt mereu sus, ei o duc bine! Ei se învârtesc numai un pic, se plimbă din stânga în dreapta şi au timp să privească la toate din lume!". "Da, tocmai de aceea noi, ochii, suntem mai de valoare decât voi. Suntem preţioşi! În comparaţie cu ceea ce facem noi, voi, degetelor, nu sunteţi bune de nimic! Suntem bucuroşi că nu suntem degete mici şi strâmbe ca voi!". Atunci degetele se înfuriară: "Aveţi grijă, ochilor, noi putem să vă facem rău, vă putem zgâria. Aşteptaţi şi vă vom arăta noi vouă!". Cearta se încinse din ce în ce mai mult. Picioarele şi degetele de la picioare se luară şi ele la ceartă, iar gura se deschise şi spuse şi ea tare de tot: "Eu sunt de cel mai mare folos! Numai eu sunt de valoare". În cele din urmă cu toţii se luară la ceartă, aşa încât se iscă acolo un adevărat război.

___
Fiecare este important, pentru că fiecare are un rol!

 

Diana Acsente