Frigul

Un bătrân înţelept era aşezat lângă foc, împreună cu ucenicii săi.
În cameră era cald şi bine şi toţi erau senini. La un moment dat, însă, înţeleptul a început să tremure puternic, ca de frig, şi ucenicii, uimiţi tare, l-au întrebat îngrijoraţi:
– Maestre, ce ai?
- Nu este destul de cald?
– Aici este cald şi bine, dar afară se află un sărman, care tremură de frig, răspunse înțeleptul.
Ucenicii au ieşit degrabă şi nu mică le-a fost mirarea să găsească în apropiere un om aproape degerat, care abia mai sufla. De îndată ucenicii l-au adus lângă foc şi l-au îngrijit.

___
Omule, să nu fii egoist, ci altruist și empatic. Să NU te gândești numai la tine, ci și la omul/oamenii de lângă tine. Să ai grijă și de semenul/semenii tău/tăi, în măsura în care poți. 

Diana Acsente