"De nu ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzește" - Psalm 126:1

Frați creștini.

Ieri s-au împlinit 17 ani de la odiosul atentat terorist din 11 Septembrie 2001, zi care a schimbat mentalitatea și conceptul acestei națiuni.

Mentalitatea de națiune invincibilă a fost spulberată prin acțiunea vicleană și mintea pervertită a unui grup de oameni prin care Satana s-a manifestat. Acea zi ne-a reamintit că "în zadar am priveghea și am păzi cetatea dacă Dumnezeu însuși nu o va apăra", ne-a făcut să conștientizăm că un sistem de apărare inventat de om devine inutil împotriva puterilor diavolului dacă Dumnezeu nu va fi cu noi și Maica Domnului nu ne va ocroti sub Sfântul ei Acoperământ.

Acea zi nu va putea fi uitată ușor de niciun american și nu va fi ștearsă din memoria colectivă a celor care au trăit-o pe viu sau celor care au privit desfășurarea evenimentelor la televizor. Un profesor de la Virginia University spunea "Este genul de eveniment care nu se va diminua din punct de vedere emoțional până când nu vor muri toți cei în viață în momentul producerii atentatului" - Larry Sabato.

Aproape 3,000 de persoane au pierit în atentatul revendicat de mișcarea musulmană radicalistă Al-Qaeda. Dimineața devreme primul avion a lovit unul dintre Twin Towers situate în Manhattan New York, pentru ca după câteva minute posibilitatea unui eventual accident să fie spulberată prin cel de-al doilea avion ce a lovit fratele geamănului, rămas nerănit până atunci. Este firesc să te gândești la un accident, la o eroare umană în primă instanță, însă când acesta se repetă după câteva minute, devine evident că este ceva mai mult decât un accident.

În timp ce străzile cosmopolitului Manhattan deveneau acoperite cu o pulbere cenușie rezultată din exploziile puternice și de la prăvălirea celor două mega construcții, pulbere ce a adăugat nu după mult timp alte sute de suflete la cele pierdute prin impactul direct, un alt avion lovește cea mai mare și bine păzită construcție administrativă din lume și anume Pentagonul, situat pe coasta orașului Arlington Virginia.

După alte zeci de minute, un eveniment, destul de ciudat în primă instanță, se întâmplă deasupra unei zone agrare din jurul orașului Shanksville din Pennsylvania. Pasageri ai cursei American Airlines 93, fiind înștiințați și preveniți prin telefon despre atentatele din New York și Washington DC, procedează instinctual și declanșează o adevărată luptă cu grupul terorist ce tocmai preluase comanda avionului. De remarcat este faptul că locul coliziunii cursei 93 din Shanksville Pa. este marcat cu o capelă memorială ce aparține ortodoxiei, inițiatorul și fondatorul acestei capele memoriale fiind arhiepiscopul Ramzi Musallam al Bisericii Ortodoxe Palestiniene (dacă vă aflați în călătorie în Pennsylvania și doriți să vizitați acest memorial, nu ezitați să mă contactați pentru a vă pune în legătură cu arhiepiscopul Ramzi).

Personal îmi amintesc de această zi tristă din istoria modernă a Americii. Mă pregăteam să plec din casă și, interesat de starea vremii, am deschis televizorul unde rula imaginea cu unul dintre turnurile gemene fumegând. Primul gând a fost că vizionez istoricul turnurilor gemene din New York, știind că prin anii '70 avusese loc un alt atentat asupra respectivei clădiri.

La scurt timp am constatat că este o transmisie în direct și am rămas captivat și prins de uimire cum ar fi posibil așa ceva într-o țară super computerizată cu un control al traficului aerian atât de bine coordonat. Cu acestea în minte, am văzut cum cel de-al doilea bloc este lovit și aproape instantaneu comentatorul a menționat că se exclude orice fel de supoziție a vreunui accident și că se declanșează un plan de apărare antiterorist.

Astfel depănându-se evenimentele, am simțit o explozie a cărei intensitate m-a făcut să tresar, locuința mea aflându-se la o distanță de sub o milă de locul unde cel de-al treilea avion lovise clădirea administrativă a armatei, Pentagonul. O groază profundă m-a cuprins și din instinct am ieșit în stradă considerându-mă mai în siguranță decât în casă. Afară, lumea alerga în direcția Pentagonului probabil pentru a fi martorii incidentului, însă strada Columbia Pike din Arlington Virginia a fost rapid blocată nu numai traficului automobilelor ci și traficului pietonal. Zile în șir ne-am găsit blocați în casă privind la televizor cum această lume liberă se schimba, priveam și conștientizam cât de firavi suntem, câtă putere are Satana pe acest pământ doborând unele dintre cele mai semnificative simboluri americane. Mă întrebam, “Dacă aici în coasta Pentagonului nu mă simt în siguranță, atunci unde aș putea să mai fiu în siguranță?”.

Am realizat mai apoi că expunerea este mult mai mare acolo unde locurile sunt mai proeminente, riscul să fii lovit mișelește este mult mai mare acolo unde paguba poate fi mai mare decât în locurile izolate. Am ajuns la concluzia că doar Dumnezeu este potent în a ne dărui protecție împotriva răului și minții diabolice. Credința multor oameni a luat o întorsătură drastică în acea zi fatidică de 11 Septembrie 2001. Concluzia este că nu există loc pe pământ care să ne asigure o protecție totală, nu există loc pe pământ unde să nu fie durere, suspin sau supărare, ci doar în Împărăția lui Dumnezeu la care tindem și aspirăm cu toții.

Îmi aduc aminte o povestire unde un Împărat a fost binecuvântat cu un fiu. După naștere, Împăratul, bogat fiind, poruncește ca fiul său să nu fie scos din palatul împărătesc pentru a nu observa sau gusta din amărăciunile lumii. A poruncit să i se aducă absolut toate bunătățile pământești, toate jucăriile posibile, gândindu-se că astfel, ținându-l închis doar în palat, nu va afla ce este tristețea. Nu după mult timp, într-o dimineață, Împăratul găsește pe micul prinț cu ochii în lacrimi și suspinând, și îl întreabă uimit “Ce s-a întâmplat? Cum de ai ajuns să ai ochii în lacrimi, să simți ce este durerea, când toate din cele de pe pământ sunt la dispoziția ta?” Atunci prințul înlăcrimat îi spune că una din jucăriile sale s-a stricat și asta i-a adus multă întristare...

Citind această povestioară încă din copilărie, am realizat cu mintea mea de atunci că nu există pe pământ un loc fără de întristare, un loc unde să te simți în absolută siguranță decât atunci când îți pui toată nădejdea în Dumnezeu. Teologia mea din copilărie a fost una foarte simplă, astfel am ajuns la concluzia că trebuie să mă închin când plec la școală, că trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare masă gândindu-mă că sunt copii care poate s-au culcat flămânzi, să îi cânt lui Dumnezeu în Sfânta Biserică fiindcă asta fac și Îngerii în ceruri și asta vom face și în viața veșnică, să ofer bisericii din timpul, din talentul și din agoniseala mea. Copil fiind încercam să observ ce este folositor sufletului, să observ existența lui Dumnezeu în tot ce mă înconjoară, încercam să găsesc teologie în ceea ce învățam la școală.

Da, cu siguranță că puteai să observi teologie chiar și atunci când totul părea impregnat în ateism și Dumnezeu nu mai exista prin manualele școlare. Prin primele clase elementare am învățat o poezie scrisă de Demostene Botez care spunea:

Când te duci seara la culcare,

Să-ți pui o mână sub obraz

Și să te-ntrebi cu-ngrijorare

Ce-am făcut eu oare azi?

O zi trecută fără fapte

Care să-ți fi rămas în minte

În viața ta e ca o noapte

Sau ca un basm fără cuvinte...

Vedeam în astfel de versuri, cu mult înainte de a începe să-mi pun întrebări existențiale, o adevărată teologie. Această gândire, ce se adăuga la învățăturile din predicile părintelui de la Biserica din sat, m-a ajutat enorm mai târziu în viața de adolescent să-mi găsesc singur răspunsuri la întrebările existențiale, așa cum fiecare dintre noi am avut. Atunci când în minte încolțea întrebarea "Ce planuri are Dumnezeu cu mine?" găseam răspuns în versurile lui Demostene Botez că scopul nostru este de a lucra ceva pentru bunăstarea noastră și a celor din jur, înțelegeam că omul nu este o larvă ce așteaptă să fie hrănită ci o făptură activă ce trebuie să lucreze natura lăsată de Dumnezeu, așa cum vă vorbeam cu câteva numere de Buletin în urmă.

Datoria noastră este de a ne consuma energia personală pentru a produce ceva pentru societate, însă mereu cu gândul la Dumnezeu și convinși că El este Cel ce ne apără pe noi și "Cetatea". Nu trebuie să trăim în teamă, trebuie să ne plănuim că vom mai trăi încă o sută de ani, însă trebuie să fim pregătiți și gata de a-L întâlni pe Dumnezeu în orice clipă a vieții noastre. Toate fobiile noastre vor fi alungate atunci când vom avea o astfel de atitudine. Trebuie să trăim cu o minte eliberată de teama că astfel de drame ni se pot întâmpla nouă, însă acest lucru este cu putință doar atunci când ești împăcat cu Dumnezeu.

Cu Sfinții odihnește Doamne toate sufletele celor ce au pierit în atentatele teroriste din 11 Septembrie, iartă-le lor greșalele de voie și fără de voie căci au pierit tragic încercând să-și facă datoria și chemarea Ta de a lucra și a fi utili societății.

Ține Doamne pace pe fața întregului pământ, alungă gândurile tulburi din mințile celor ce încă nu te cunosc pe Tine adevăratul Dumnezeu, îmblânzește inima lor să vadă că fiecare suntem făcuți după chipul și asemănarea Ta și tânjim după mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Părintele George Acsente.

ReflecțiiFlorian Ion