„Munca purifică mintea, formează omul, iar pălăvrăgeala îl descompune” - Fyodor Dostoyevsky

Frați creștini.

Începutul acestei săptămâni a fost pentru noi, cei care viețuim pe acest continent american, unul mai special și relaxant având în vedere că am trăit din plin sărbătoarea muncii sau „Labor Day” - în mod special cei ce ostenim zi de zi pentru a asigura pâinea cea de toate zilele pentru noi și familiile noastre.

Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită în multe locuri din lume pe data de 1 Mai. Această dată a fost aleasă în urma evenimentelor din Mai 1886 din Chicago când clasa muncitoare a reușit prin protest să obțină ziua de muncă redusă la 8 ore.

Ziua oficială a muncii pe continentul nord-american se aniversează la începutul toamnei fiind declarată sărbătoarea oficială federală „Labor Day” în anul 1894.

Ca Preot, prin intermediul acestui Cuvânt din Buletinul Parohial, am să fac o analogie între această sărbătoare „Labor Day” și credința noastră creștină, precum și să identific temeiurile scripturistice referitoare la această sărbătoare.

Am fost surprins de câteva ori să rețin din dialogul meu social o anumită concepție a oamenilor despre „muncă”, concepție pe care ei o extrag din cronologia istorică a omenirii ca pe un efect al căderii omului în păcat, bazându-se pe furioasele cuvinte ale lui Dumnezeu de după cădere când îi spune strămoșului Adam „Cu sudoarea frunții tale îți vei câștiga existența...” - Facere 3.

Această concepție a „muncii ca efect al păcatului strămoșesc” este cât se poate de greșită. Dumnezeu, înainte de căderea omului, chiar înaintea creării strămoașei Eva, îi poruncește lui Adam și îi trasează o lege fundamentală existenței omului, Sfânta Scriptură arătându-ne clar că după întocmirea Pământului Adam este îndemnat să lucreze grădina Edenului și din aceasta să se înfrupte „Și a luat Domnul Dumnezeu pe Adam și l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească” - Facere 2-15.

Această lege fundamentală trasată de Dumnezeu lui Adam reflectă ce spuneam Duminică la cuvântul de învățătură când vă vorbeam despre atributele dumnezeiești ale lui Adam. Dacă regnul animal mănâncă fără să lucreze pământul, omului celui înzestrat cu Rațiune, Voință și Sentimente îi este făgăduit să lucreze, adică să-și folosească înțelepciunea și dibăcia pentru a-și asigura existența. Abia după aceste relatări scripturistice din Geneză apar și celelalte relatări despre crearea Evei și căderea lor în păcatul neascultării.

Când Dumnezeu îi spune lui Adam după cădere că își va câștiga existența prin sudoarea frunții sale, El se referă, conform învățăturii Sfântului Ioan Hrisostom, la consecințele păcatului și implicarea oboselii și a trudei în munca de zi cu zi. Nu este deci vorba despre o poruncă nouă ci este vorba despre pedepsirea omului pentru neascultare și transformarea aceasta biologică la care se adaugă truda și oboseala. La fel se întâmplă și cu strămoașa Eva. Nașterea de fii în durere nu înseamnă că procrearea a apărut atunci. Dumnezeu, imediat după crearea Evei, o oferă pe aceasta bărbatului ei și le spune „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și îl stăpâniți”. Însă după căderea în neascultare, la capacitatea reproductivă a Evei se adaugă și durerea (chiar de curând m-a întrebat cineva într-o discuție duhovnicească „Părinte, dacă Adam și Eva nu cădeau în păcatul neascultării, rămâneau doar ei singuri pe pământ?”. Întrebarea a fost pusă sincer și fără vicleșug, confuzia persoanei respective era chiar aici unde Dumnezeu îi spune Evei că „va naște prunci în durere”).

Iată așadar că porunca de a munci este una veche, la fel de veche ca și pământul. Ea a fost lăsată de Dumnezeu ca poruncă de la început și însuși Dumnezeu este un exemplu de Muncitor Vrednic și Rațional având în vedere că după creație s-a odihnit în ziua a șaptea. Creația lui Dumnezeu a fost un rod al muncii fie prin cuvânt (când a spus și s-a făcut), fie al muncii fizice cum s-a întâmplat la crearea omului când a luat pământ și l-a modelat pe om, suflând asupra sa suflare de viață.

Vechiul testament este bogat în versete ce explică munca. Deuteronomul și Proverbele lui Solomon sunt izvoare imense de unde învățăm că omul are porunca dumnezeiască existențială de a munci.

În Noul Testament Mântuitorul Hristos este din nou un exemplu incontestabil că omul este făcut pentru a-și pune în valoare atributele dumnezeiești. Domnul Hristos a deschis ochii în această lume într-o familie de tâmplari, unde a lucrat pentru a-și câștiga existența alături de bătrânul Iosif timp de 30 de ani. Mai apoi, ceilalți trei ani și jumătate au constat într-o muncă istovitoare umblând din cetate în cetate, din oraș în oraș, predicând Evanghelia și ajutând pe cei în suferință, adică vindecând pe bolnavi, hrănind pe flămânzi, ducând pe umeri povara păcatelor noastre și ale tuturor.

Domnul Hristos a îndemnat atunci și ne îndeamnă și astăzi la aplicarea virtuților noastre de a adăposti pe străini, a îmbrăca pe cei goi și a hrăni pe cei flămânzi. Toate aceste virtuți pot fi aplicate de către oamenii harnici care au din ce să ofere, un om care nu are nici nu o să aibă de unde să ofere pentru aproapele.

Majoritatea Pildelor spuse de Hristos se referă la activități fizice, deci se referă la cei ce muncesc, cum ar fi Pilda Semănătorului „Ieșit-a semănătorul să semene sămânța...”, Pilda Vierilor „Un Împărat ce și-a sădit o vie...” toate acestea implicau activitate fizică și Domnul Hristos nu întâmplător a dat aceste exemple ci pentru a actualiza atunci și acum obligativitatea omului de a munci pentru a se asemăna lui Dumnezeu.

Sfinții Părinți ai Bisericii ne predică de asemenea însemnătatea și utilitatea muncii noastre fizice. Sfântul Pavel, în prima cetate pe care o vizitează, Tesalonic, îi învață pe aceștia să ia exemplul lor de viață care nu au mâncat pâine nemuncită și mâncare nemeritată. Aici Sfântul Pavel dorește de fapt să combată filosofii greci care predicau în filosofia lor că există două clase sociale distincte: clasa filosofilor (cărturarilor) și clasa muncitorilor. În continuare și Sfântul Maxim Mărturisitorul, care era el însuși un profund filosof, învață și scrie despre beneficiul fiecăruia de a munci. Învață că și cărturarii și filosofii au nevoie de activitate fizică pe lângă cea cărturărească, arătându-le beneficiile muncii care alungă gândurile necurate, potolește poftele trupului, înalță inima la Dumnezeu.

În sfintele mănăstiri, călugărilor li se impune canon (ascultare) la diverse activități fizice, tocmai pentru a-i ajuta la creșterea duhovnicească.

Am considerat potrivit să aștern săptămâna aceasta, când am sărbătorit „Labor Day”, aceste câteva gânduri despre porunca dumnezeiască de a munci și totodată despre beneficiul nostru al creștinilor de a ne potoli pornirile trupești prin istovirea în muncă.

Cu nădejdea că ați avut o zi a muncii frumoasă, vă binecuvântez și vă aștept în ziua Domnului (Duminica) la ziua muncii de zidire sufletească în cunoașterea lui Dumnezeu.

Părintele George Acsente.

ReflecțiiFlorian Ion